PLANUL BARBAROSSA

Planul Barbarossa

Potrivit planului Barbarossa, Hitler stabilise atacarea Uniunii Sovietice cel mai târziu pentru luna mai a anului 1941, dar cea mai elementară regula de prudenţă tactica îl obligă să-şi asigure mai întâi flancul de sud, cel balcanic, datorită unei lovituri de stat în Iugoslavia, pusă la cale de serviciile anglo-americane.  Astfel, Hitler a trebuit să-şi reprogrameze atacul contra URSS pentru iunie 1941, o amânare din cauza căreia, cu toată înaintarea rapidă a trupelor germane, s-a văzut obligat să dea bătălia pentru Moscova abia în decembrie 1941, la temperaturile siberiene ale “Generalului Iarnă”, cum a fost poreclita viforniţa rusească, cu efecte pustiitoare asupra unităţilor germane, în întregime motorizate. Uleiurile de motor, care nu erau capabile să mai asigure funcţionarea la temperaturi de minus 22 de grade Celsius, au dus la înţepenirea motoarelor tuturor mijloacelor de transport, provocând Germaniei prima înfrângere din război şi făcându-l pe Stalin să câştige astfel timp ca să transfere, în mare grabă, trupe suplimentare din Extremul Orient. Pe lângă această “întârziere strategică”, serviciile secrete anglo-americane l-au silit pe Hitler să menţină în Iugoslavia numeroase unităţi, care se confruntau cu acerba rezistenţă iugoslavă. Ceea ce însemna blocarea în sud a unor unităţi de elită, care, altfel, ar fi fost îndreptate spre frontul sovietic.

Pregătirea Armatei Roşii pentru atacarea Germaniei şi a aliaţilor ei

În vreme ce Hitler se luptă în Vest, Stalin îşi organiza unităţile sovietice pentru a ataca Germania pe la spate. Hitler a fost mai iute. Cu toate străduinţele lui Stalin. Viktor Suvorov demonstrează, cu documente militare secrete din arhivele URSS, ca în iunie 1941 Armata Roşie nu era deloc în deficit de armament şi oameni. Lipsa de pregătire militară a Uniunii Sovietice a fost un “mit”, lansat şi cultivat constant de conducerea de la Kremlin abia după moartea lui Stalin. Potrivit lui Suvorov, înaintarea rapidă a germanilor în URSS se datora unui detaliu pe care militarii îl înţeleg mai bine ca civilii: Armata Roşie era plasată, în iunie 1941, în dispozitiv de atac, aşa că a fost surprinsă de Wehrmacht fără baze de retragere în spate, ceea ce a provocat pierderi umane imense şi o rapidă dezorganizare a frontului.

Jukov a semnat pe 5 mai 1941 directiva de atac contra României

În privinţa intenţiilor ofensive ale lui Stalin din iunie 1941 pledează şi alţi autori, afară de Viktor Suvorov: Jacques de Launay - “Grandes decisions de la II-e guerre mondial I”; Ernst Topitsch - “Stalin’s Krieg”; Joachim Weber –“Operation Barbarossa” etc.

Viktor Suvorov, unul dintre şefii contraspionajului sovietic – care a “defectat” în Occident – a publicat la Paris, în 1989, o carte intitulată “Le brise-glace”(“Spărgătorul de gheaţă”), care i-a bulversat pe istorici şi pe analiştii politici. Suvorov susţine, pe baza unei minuţioase documentari în arhivele militare sovietice, că Stalin, în vara lui 1941, dăduse ordin ca Armata Roşie să fie gata de atac. Viktor Suvorov ar putea fi suspectat, la urma urmelor, că a scris o carte de intoxicare, de dezinformare, sau, pur şi simplu, a căutat să facă senzaţie. Lucrurile nu stau însă aşa. El s-a refugiat în Occident având asupra lui o veritabilă arhivă cu documente militare secrete sovietice, pe care le-a copiat, unul câte unul, de-a lungul multor ani. Documentele aduse de Suvorov sunt foarte de minuţioase şi cuprind informaţii de mare valoare privind toate armele. Aceste documente primare prezentate în cartea lui Viktor Suvorov vin să demonstreze că Pactul Ribbentrop-Molotov a fost utilizat şi de Hitler, şi de Stalin drept o modalitate de a câştiga timp.