OPERATIUNEA OVERLOARD -partea a treia

Până în Ziua Z s-au produs mai multe scurgeri de informaţii. La un moment dat, germanii au obţinut documente conţinând referinţe la Operaţiunea Overlord, dar detaliile erau insuficiente.^[11] O altă scurgere a apărut în momentul în care generalul Charles de Gaulle, în timpul mesajului radio de după Ziua Z, a afirmat că debarcarea din Normandia este adevărata invazie. Această afirmaţie ar fi putut ruina întreaga operaţiune Fortitudine. Din fericire, germanii nu l-au crezut pe de Gaulle şi au aşteptat prea mult să acţioneze în Normandia împotriva Aliaţilor.

Sectorul britanic (Armata a II-a)

§                     Divizia a 6-a aeropurtată trebuia transportată cu avioanele de paraşutişti şi planoare la est de râul Orne, pentru a proteja flancul stâng.

§                     Brigada 1 servicii speciale (Comandourile 3, 4, şi 45) trebuia să debarce laOuistreham în sectorul Queen Red (extrema stângă). În cadrul acestei brigăzi, luptau şi două subunităţi franceze.

§                     Corpul I britanic, divizia a 3-a de infanterie şi brigada a 27-a de blindate trebuiau să debarce pe plaja Sword, de la Ouistreham la Lion-sur-Mer.

§                     Comandoul nr. 41, parte a Brigăzii a 4-a servicii speciale, trebuia să debarce pe extrema dreaptă a plajei Sword.

§                     Divizia a 3-a infanterie canadiană, brigada a 2-a blindată canadiană şi comandoul nr. 48 trebuiau să debarce pe plaja Juno, de la Saint-Aubin-sur-Mer laCourseulles-sur-Mer.

§                     Comandoul nr. 46, parte a Brigăzii a 4-a servicii speciale, trebuia să debarce pe plaja Juno pentru a escalada dealurile de pe partea stângă a estuarului râului Orne, unde trebuia distrusă o baterie. Bateria s-a dovedit neînsemnată în timpul luptei, iar comandoul a fost păstrat în rezervă pentru Ziua Z+1.

§                     Corpul al 30-lea britanic, divizia a 50-a infanterie şi brigada a 8-a de blindate trebuiau să debarce pe plaja Gold, de la Courseulles laArromanches.

§                     Comandoul nr. 47, parte a Brigăzii a 4-a servicii speciale, trebuia să debarce pe flancul vestic al Plajei Gold.

§                     Divizia a 79 de blindate, dotată cu vehicule speciale, ("drăciile lui Hobart") pentru deminare, pentru salvare şi pentru asalt a fost distribuită de-a lungul plajelor anglo-canadiene.

Sectorul american (Armata I)

§                     Corpul al 5-lea american, divizia I de infanterie şi divizia a 29-a de infanterie, trebuiau să debarce peplaja Omaha, de la Sainte-Honorine-des-Pertes până la Vierville-sur-Mer.

§                     Batalioanele al 2-lea şi al 5-lea de trupe de asalt trebuiau să debarce la Pointe du Hoc; batalionul al 5-lea a fost abătut spre plaja Omaha.

§                     Corpul al 7-lea, divizia a 4-a şi regimentul al 359-lea al diviziei a 90-a trebuiau să debarce pe plaja Utah, în regiunile localităţilor Pouppeville şi La Madeleine.

§                     Divizia a 101-a aeropurtată trebuia paraşutată în zona localităţii Vierville în sprijinul debarcărilor de pe plaja Utah.

§                     Divizia a 82-a aeropurtată trebuia paraşutată în regiunea localităţii Sainte-Mère-Église, pentru a proteja flancul drept. Planul original prevedea paraşutarea mai spre vest, în centrul Peninsulei Cotentin, cu scopul protejării forţelor debarcate pe plaje şi asigurării interzicerii deplasării întăririlor germane spre zonele de debarcare. Planurile au fost schimbate mai târziu, zona de paraşutare fiind mult mai aproape de zonele de debarcare, datorita descoperirii prezenţei diviziei a 91-a de infanterie germană în zonă.

§                      

Flota de invazie a fost concepută ca fiind formată din 8 categorii diferite de nave. 6.938 de vase erau împărţite în 1.213 vase de război, 4.125 vase de transport (vase de debarcare) şi 1.600 vase de sprijin, dintre care unele erau vase comerciale neînarmate.

Comanda supremă a Forţei Navale Expediţionare Aliate era asigurată de amiralulBertram Ramsay. Forţa navală a fost împărţită în două flote separate: cea vestică, sub comanda contraamiralului Alan G Kirk şi cea estică, sub comanda contraamiraluluiPhilip Vian.

Navele de război asigurau protecţia transporturilor împotriva atacurilor navelor de suprafaţă, submarinelor şi aviaţiei inamice şi asigurau sprijinul trupelor prin bombardamente navale imediat înainte şi în timpul debarcării.