OPERATIUNEA OVERLOARD -partea a doua
În lunile care au precedat invazia, Aliaţii au pus la punct o amplă acţiune de diversiune, „Operaţiunea Bodyguard”, concepută să-i convingă pe germani că zonele de debarcare sunt altele decât Normandia, ci mai degrabă Peninsula Balcanică, sau sudul Franţei. În săptămânile care au precedat invazia, pentru a-i convinge pe germani că principala zonă de invazie va fi
A fost creată o armată-fantomă – Grupul I de armate SUA („FUSAG”), localizată în sud-estul Angliei, pusă sub comanda generalilor Lesley J. McNair şi George S. Patton. Germanii au fost convinşi de existenţa acestei armate-fantomă cu ajutorul agenţilor dubli şi a traficului radio fals. Germanii aveau o reţea vastă de spioni care lucrau în
În sprijinul Operaţiunii Fortitude Nord, a fost concepută Operaţiunea Skye – o amplă activitate radio în nordul Scoţiei, menită să inducă analiştilor germani convingerea că se organizează o a doua debarcare în Norvegia. Pentru a face faţă acestei ameninţări trucate, germanii au păstrat în Norvegia numeroase trupe, care ar fi putut altfel fi folosite în Normandia.
Ultima parte a planului de diversiune a avut loc în noaptea de dinaintea invaziei: au fost lansate mai multe „regimente de paraşutişti” asupra oraşelor Le Havre şi Isigny, în fapt o armată formată din manechine îmbrăcate în uniforme militare. Aceste manechine i-a făcut pe germani să creadă că a fost lansată o nouă acţiune aeropurtată. Aceasta a blocat trupele necesare întăririi defensivei din Normandia într-o zonă depărtată de plajele pe care avea loc debarcarea reală. În aceeaşi noapte, două escadrile RAF au creat iluzia unui uriaş convoi naval care ar fi navigat spre Cap d'Antifer (15 mile maritime nord de Le Havre). Această acţiune a fost realizată prin lansarea precisă a unor fâşii metalice fine. Mulţimea de fâşii metalice lăsau să se vadă pe radarele germane un semnal care putea fi interpretat de operatori ca o flotă formată din nave mici care remorcau baloane de baraj.
Unele dintre cele mai neobişnuite pregărtiri ale aliaţilor au inclus vehiculele armate special adaptate pentru asaltul amfibiu. Dezvoltate sub conducerea generalului maior Percy Hobart (cumnatul lui Montgomery), aceste vehicule (poreclite drăciile lui Hobart) includeau tancuri amfibii Duplex Drive Sherman, „crocodili” Churchill, blindate aruncătoare de flăcări, de distrugere a câmpurilor minate, tancuri-pod sau tancuri-cu-drum-bandă, destinate în special primelor ore ale debarcării. Aceste tancuri se puteau transforma rapid în blindate obişnuite, după demontarea dispozitivelor speciale. De asemenea, au mai fost concepute tancuri purtătoare de mortiere de calibru mare, pentru distrugerea cazematelor. Aceste vehicule au fost testate pe plajele din Yorkshire, Anglia. Cele mai multe „drăcii” au fost deservite de echipaje din Divizia a 79-a blindate, fiind detaşate pe lângă diferitele unităţi de desantare.
Inginerii militari au conceput două porturi prefabricate „Mulberry”, vitale pentru asigurarea aprovizionării Aliaţilor în primele săptămâni ale bătăliei, până la cucerirea unor porturi cu ape suficient de adânci. Pentru asigurarea combustibulului forţelor de invazie s-a conceput operaţiunea PLUTO(Pipe Line Under The Ocean – Petroduct sub ocean), o serie de conducte submarine prin care să fie pompat combustibil din Regatul Unit până pe plajele invaziei.
Forţele aliate şi-au repetat rolurile desemnate pentru Ziua Z timp de mai multe luni înainte de declanşarea invaziei. Pe 28 aprilie 1944, la Devon, pe coasta sudică a Angliei, 749 de infanterişti şi marinari americani au fost ucişi de un vas torpilor german, care i-a surprins pe aliaţi în timpul unui astfel de exerciţiu.
Eficienţa operaţiunilor de diversiune a fost crescută de embargoul informaţional din Regatul Unit. Călătoriile din şi spre Statul Liber Irlandez au fost interzise, iar pătrunderea în regiunea de coastă a fost restricţionată. Ambasadele şi consulatele germane din ţările neutre au fost bombardate cu tot felul de informaţii greşite, sperându-se ca eventualele informaţii adevărate să treacă neobservate în valul de dezinformări.
În săptămânile de dinainte de invazie, serviciile de spionaj au constatat cu surpindere că în ziarul britanic Daily Telegraph, pe pagina de cuvinte încrucişate, au apărut numeroase cuvinte care erau nume de cod care aveau legătură cu debarcarea. Dacă la început MI-5 (serviciul de securitate) a crezut că este vorba de simple coincidenţe, când a apărut şi cuvântul mulberry au intrat în alertă. Creatorul careurilor, un profesor, a fost supus unui interogatoriu. Profesorul s-a dovedit nevinovat.
Unele dintre cele mai neobişnuite pregărtiri ale aliaţilor au inclus vehiculele armate special adaptate pentru asaltul amfibiu. Dezvoltate sub conducerea generalului maior Percy Hobart (cumnatul lui Montgomery), aceste vehicule (poreclite drăciile lui Hobart) includeau tancuri amfibii Duplex Drive Sherman, „crocodili” Churchill, blindate aruncătoare de flăcări, de distrugere a câmpurilor minate, tancuri-pod sau tancuri-cu-drum-bandă, destinate în special primelor ore ale debarcării. Aceste tancuri se puteau transforma rapid în blindate obişnuite, după demontarea dispozitivelor speciale. De asemenea, au mai fost concepute tancuri purtătoare de mortiere de calibru mare, pentru distrugerea cazematelor. Aceste vehicule au fost testate pe plajele din Yorkshire, Anglia. Cele mai multe „drăcii” au fost deservite de echipaje din Divizia a 79-a blindate, fiind detaşate pe lângă diferitele unităţi de desantare.
Inginerii militari au conceput două porturi prefabricate „Mulberry”, vitale pentru asigurarea aprovizionării Aliaţilor în primele săptămâni ale bătăliei, până la cucerirea unor porturi cu ape suficient de adânci. Pentru asigurarea combustibulului forţelor de invazie s-a conceput operaţiunea PLUTO(Pipe Line Under The Ocean – Petroduct sub ocean), o serie de conducte submarine prin care să fie pompat combustibil din Regatul Unit până pe plajele invaziei.
Forţele aliate şi-au repetat rolurile desemnate pentru Ziua Z timp de mai multe luni înainte de declanşarea invaziei. Pe 28 aprilie 1944, la Devon, pe coasta sudică a Angliei, 749 de infanterişti şi marinari americani au fost ucişi de un vas torpilor german, care i-a surprins pe aliaţi în timpul unui astfel de exerciţiu.
Eficienţa operaţiunilor de diversiune a fost crescută de embargoul informaţional din Regatul Unit. Călătoriile din şi spre Statul Liber Irlandez au fost interzise, iar pătrunderea în regiunea de coastă a fost restricţionată. Ambasadele şi consulatele germane din ţările neutre au fost bombardate cu tot felul de informaţii greşite, sperându-se ca eventualele informaţii adevărate să treacă neobservate în valul de dezinformări.
În săptămânile de dinainte de invazie, serviciile de spionaj au constatat cu surpindere că în ziarul britanic Daily Telegraph, pe pagina de cuvinte încrucişate, au apărut numeroase cuvinte care erau nume de cod care aveau legătură cu debarcarea. Dacă la început MI-5 (serviciul de securitate) a crezut că este vorba de simple coincidenţe, când a apărut şi cuvântul mulberry au intrat în alertă. Creatorul careurilor, un profesor, a fost supus unui interogatoriu. Profesorul s-a dovedit nevinovat.