CINE E VINOVAT DE INCEPEREA CELUI DE AL DOILEA RAZBOI MONDIAL. ADEVAR SAU MISTIFICARE

 Care sunt motivele pentru care Adolf Hitler a fost făcut responsabil de declanşarea celui de-al doilea război mondial.

Istoria oficială spune că această conflagraţie a debutat la 1 septembrie 1939, când Germania declară război Poloniei şi invadează cu armatele sale teritoriul polonez. Timp de trei zile războiul “mondial” nu este de fapt decât un război germano-polon! Vine însă ziua de 3 septembrie 1939, când Marea Britanie şi Franţa declară razboi   Germaniei.                                                                  Bineînţeles, acestei declaraţii se alătură şi toate coloniile engleze şi franceze, plus statele aliate ale celor două puteri (Canada, Australia, India etc). Abia din acest moment războiul capătă o conotaţie mondială! Pentru a respecta, aşadar, adevărul istoric este corect să precizăm faptul că data reală de începere a războiului mondial este 3 septembrie 1939, iar responsabili direcţi pentru escaladarea la scară mondială a conflictului  au  fost  Marea Britanie şi Franţa!!!                                Aici nu mai e vorba de o interpretare forţată a unor evenimente ci pur şi simplu de fapte!   Nu   Adolf Hitler a  fost  cel care a a declarat război  mai  multor  state ci  acestea  sunt cele  care au  declanşat  conflictul  intrând  de  bună  voie  în război cu Germania... Desigur, aici se poate specula spunându-se că Aliaţii au reacţionat la atacarea “nejustificată” a Poloniei, la un act de “agresiune” al Germaniei naziste etc... Toate aceste speculaţii sunt profund subiective pentru că explică doar punctul de vedere al învingătorului care întodeauna în istorie şi-a justificat acţiunile militare fără posibilitatea de a fi contrazis de învins. Un istoric neutru nu trebuie să se lase influenţat de aceste consideraţii ci să descrie doar faptele. Ori, faptele ne arată că Aliaţii sunt responsabili! Aşadar, ar trebui oficial corectată data exactă a începerii războiului mondial. Aceasta nu este 1 septembrie (repet, la acea dată se aflau în război doar două ţări, Germania şi Polonia) ci 3 septembrie 1939, pentru că abia de la acea dată războiul devine mondial! Istoricii nu au vrut să respecte adevărul istoric pentru că acceptarea datei de 3 septembrie ar fi dus obligatoriu la concluzia că responsabile pentru declanşarea conflagraţiei mondiale sunt Anglia şi Franţa, ori măsluitorii istoriei doresc să culpabilizeze cu orice preţ doar Germania!

Bineînţeles, nu ne vom opri aici cu analiza. Merită să mergem puţin mai încolo şi să aprofundăm chiar aceste motivaţii care stau în spatele războiului declanşat de aliaţi pentru a încerca să stabilim (atât cât putem acum, după mai bine de 60 de ani) temeinicia lor.
S-a spus, deci, că aliaţii nu au făcut decât să reacţioneze la un act de agresiune al Germaniei. Din punctul lor oficial de vedere, din moment ce Germania a comis un act de agresiune se impunea intervenţia comunităţii internaţionale pentru a stopa extinderea graniţelor unui stat agresor prin forţă. Raţionamentul pare corect dacă e scos din contextul evenimentelor de atunci... Din păcate pentru amatorii acestor versiuni oficiale evenimentele care au precedat războiul îi contrazic flagrant.
Nu este greu să ne amintim faptul că, până să atace Polonia, Adolf Hitler a mai făcut câţiva paşi asemănători. Mai întâi, în 1936, el a ocupat militar zona Renaniei (aflată la graniţa cu Franţa) deşi acest fapt era interzis Germaniei prin Tratatul de Pace de după primul război mondial (care pe atunci nu era numit “primul”, ci “Marele Război”). Toţi marii generali germani l-au rugat pe Hitler să nu facă acest pas deoarece acest eveniment ar fi putut justifica o intervenţie armată a statelor aliate împotriva Germaniei, ori pe atunci armata germană nu era suficient de pusă la punct pentru a face faţă unui asemenea conflict! Hitler a ignorat sfaturile generalilor săi bazându-se total pe intuiţia sa şi afirmând că aliaţii nu-l vor ataca. Aşa s-a şi întâmplat... De ce marile puteri, Anglia şi Franţa, nu au aplicat atunci acest principiu al intervenţiei comunităţii internaţionale când legislaţia era călcată în picioare de un “stat agresor”?!
Apoi, Germania a anexat “forţat” Austria în urma unui puci militar care ulterior chiar a fost judecat şi condamnat la procesul de la Nurnberg. Iată încă un act de “agresiune” care a rămas nepedepsit de comunitatea internaţională în acel moment! Din nou Anglia şi Franţa puteau să intervină împotriva Germaniei justificându-şi uşor acţiunea. De ce nu au făcut-o? Din nou „mister”...
Urmează apoi un alt act de “agresiune” al Germaniei, alipirea forţată la Reich a unui teritoriu aparţinând Cehoslovaciei (zona Sudeţilor). În acest caz evenimentele au fost aproape identice cu cele întâmplate în 1939 cu Polonia. Mai întâi Germania şi-a exprimat oficial revendicarea (pretenţia) asupra acestui teritoriu (care a fost al Germaniei şi îi fusese luat şi dat Cehoslovaciei după primul război mondial), apoi a dat un ultimatum Cehoslovaciei urmând ca, în cazul în care acest ultimatum ar fi fost respins, armata germană să invadeze Cehoslovacia. Ce credeţi că au făcut în acest moment Anglia şi Franţa? Au ameninţat Germania? Au încurajat Cehoslovacia să nu cedeze presiunilor (aşa cum au procedat ulterior în cazul Poloniei)? Nici vorbă! Dimpotrivă, aceste state (în special Anglia!) se implică în negocierile care au loc pe ultima sută de metri şi forţeză guvernul cehoslovac să accepte pretenţiile Germaniei.
Dacă veţi compara cele două cazuri aproape identice (Cehoslovacia şi Polonia) veţi vedea comportamentul total diferit aplicat de aliaţi “victimelor”. În cazul Cehoslovaciei au fost de partea Germaniei (!), iar în cazul Poloniei au declarat război Germaniei! Paradox? Aliaţii spun că nu... Ei explică această situaţie într-un mod de-a dreptul pueril. Cică atunci, în cazul Cehoslovaciei, ar fi făcut orice ca să evite un război şi de aceea au susţinut pretenţiile germane. Dacă acesta este adevărul, atunci de ce nu au procedat identic şi în cazul Poloniei pentru a evita un război? Apoi, în cazul Poloniei se mai naşte o întrebare: dacă Germania era “stat agresor”, atunci URSS (care invadase şi acesta Polonia dinspre est) ce era? Prin ce era mai justificată intervenţia miltară sovietică decât cea germană? De ce a trebuit să se declare război Germaniei şi nu s-a făcut acelaşi lucru şi împotriva URSS care atacase (asemeni Germaniei) Polonia? Nici un istoric, analist sau politolog nu a reuşit să explice oficial vreodată aceste lucruri într-un mod pertinent, obiectiv şi logic. S-au încercat doar analize superficiale, spunându-se că occidentul nu putea lupta cu două forţe militare puternice (Germania şi URSS) deodată. Argumentul e pertinent, dar asta nu dovedeşte oare că noţiunea de “stat agresor” este subiectivă, că “pedeapsa” împotriva unor astfel de state se aplică discreţionar?
În fine, imediat după începerea atacului din Polonia, pentru a evita un conflict cu Occidentul, Hitler propune instituirea unei Comisii Internaţionale care să studieze şi să decidă asupra temeiniciei cererilor germane cu privire la teritoriul asupra căruia Hitler emisese pretenţii. Era vorba, până la urmă, de un alt teritoriu care fusese “furat” Germaniei după primul război mondial... Ce credeţi că fac Aliaţii? Bineînţeles, refuză propunerea lui Hitler! Dar cum o refuză? O resping pur şi simplu? NU! Ei pun condiţii... Iar principala condiţie este ca Germania să renunţe la toate teritoriile pe care le-a adus în ganiţele sale în ultimii ani, adică la zona Renană, la Austria şi la zona Sudeţilor! Adică, îşi reneagă chiar şi propria recunoaştere în privinţa drepturilor pe care Germania le are în aceste teritorii! Nu demonstrează acest lucru că aliaţii au vrut război cu orice preţ???
După război, au apărut tot felul de legende despre “rezistenţa” germană împotriva politicii expansioniste a lui Hitler. Una dintre acestea spune că anumiţi generali germani s-au gândit să organizeze o lovitură de stat pentru a împiedica atacarea militară a... Cehoslovaciei. S-a pus la punct un plan de arestare a lui Hitler şi de preluare a puterii în stat de către militari. Aceştia au renunţat la planul lor în momentul în care au văzut că premierul britanic a acceptat să stea la masa negocierilor cu Hitler şi să susţină revendicările acestuia. Iată, deci, un alt moment crucial pentru istorie (dacă legenda este adevărată) care a fost ratat din cauza atitudinii manifestate de aliaţi! Cu privire la momentul “Cehoslovacia” trebuie să mai menţionăm un episod... În faza finală a ultimatumului, când nu se ştia faptul că Cehoslovacia va accepta revendicarea, generalii germani l-au presat din nou pe Hitler să renunţe la invazie. S-a afirmat atunci că cehii dispun în toate zonele de graniţă de fortificaţii imense, care nu puteau fi depăşite de armata germană (lucru care corespundea realitaţii)! Din nou generalii spuneau că Germania se află în faţa unei viitoare înfrângeri şi că Hitler ar trebui să renunţe la pretenţiile sale. Conducătorul german i-a ignorat şi le-a spus că intuiţia sa este mai presus decât pregătirea lor militară, fapt care s-a dovedit adevărat! Aşa cum prevăzuse Hitler, aliaţii nu au reacţionat împotriva Germaniei. Am menţionat acest episod pentru că el este foarte important în contextul evenimentelor care vor urma. După momentul “Cehoslovacia” mult timp generalii germani nu vor mai îndrăzni să se opună ideilor lui Hitler! Oricât vor părea acestea de neînţeles pentru ei, oricât vor crede aceştia că Hitler greşeşte, ei îşi vor aduce aminte mereu de faptul că intuiţia Fuhreru-lui i-a umilit de câteva ori!
Să mergem mai departe însă cu analiza responsabilităţii privind declanşarea celui de-al doilea război mondial... Am demonstrat aşadar că, de facto, războiul a primit un caracter mondial abia după ce Anglia şi Franţa au declarat război Germaniei. Să ignorăm însă acest aspect şi să acceptăm varianta aliaţilor cum că la o agresiune nu se putea răspunde altfel decât cu război (deşi am demonstrat deja şi faptul că noţiunea de agresiune era foarte discutabilă, fiind tratată diferit chiar de aliaţi!). Să vedem în ce măsură atacarea Poloniei de către Germania era un act de agresiune...
Toată lumea ştie că după primul război mondial condiţiile de pace impuse Germaniei au fost dintre cele mai dure. Chiar şi istoricii mincinoşi ai celui de-al doilea război mondial s-au simţit datori să recunoască faptul că în pacea de la Versailles s-au născut, de fapt, germenii următorului război. În aceste condiţii, ascensiunea politică a lui Adolf Hitler a fost fulminantă. A fost singurul politician care a promis readucerea Germaniei la statutul de mare putere europeană, la redarea demnităţii Germaniei şi germanilor, la relansarea economică, la reîntregirea ţării etc... Lumea l-a crezut pentru că atitudinea sa exprima hotărâre! Există astăzi informaţii certe, din mai multe surse, care demonstrează că americanii au sprijinit ascensiunea politică a lui Adolf Hitler! Câteva aspecte în acest sens sunt cuprinse chiar şi în memoriile lui Churchill!
Odată ajuns la putere, Hitler a început să-şi pună în practică ideile. Mai întâi a lucrat la bunăstarea poporului. În scurt timp a eradicat şomajul, a construit şosele, poduri, a investit în producţia de bunuri de larg consum etc... A început să impună în conştiinţa populară faptul că a fi german e o mare onoare, a responsabilizat conducătorii din partid şi guvern, a declarat “război” comuniştilor şi sioniştilor pe care îi considera vinovaţi de toate relele lumii. ªi-a făcut apoi o “hartă” cu toate teritoriile europene pe care Germania le pierduse după “Marele Război” şi şi-a făcut un plan pentru a le readuce în marele Reich. A ignorat toate limitările umilitoare care erau impuse Germaniei prin Tratatele de Pace. Unde a greşit Hitler până aici? Ar fi trebuit el să fie un ignorant? Un om nepăsător faţă de soarta Germaniei? Ca şi conducător al acestei naţiuni nu era oare justificat din partea sa să pretindă reîntregirea Germaniei? Oare noi, românii, nu pretindem chiar şi azi, în mileniul III, că Basarabia este a noastră? Asta deşi nici o putere mondială nu recunoaşte acest drept al românilor! Înseamnă asta că suntem o naţiune agresivă, cuceritoare? Nu, sunt doar revendicări fireşti, normale pentru o ţară care se vrea reîntregită... Din toate scrierile vremii rezultă într-un mod foarte clar că Adolf Hitler nu şi-a dorit decât reîntregirea Germaniei, şi nicidecum cucerirea unor teritorii din afara Germaniei! De altfel, chiar şi mincinoşii care scriu istoria celui de-al doilea război mondial nu au reuşit să găsească nicăieri citate din Adolf Hitler din care să rezulte că acesta vroia Rusia, Franţa sau alte teritorii. Singurele „citate” care îi sunt reproşate fac parte din lucrarea “Mein Kampf” scrisă pe vremea în care Hitler era un mare NIMENI, deţinut prin puşcăriile germane! Acolo, Hitler făcea mai multe consideraţii filosofice cu privire la răspândirea europeană a rasei ariene. Ei bine, aceste simple teorii filosofice constituie pentru istoricii mincinoşi proba pentru intenţiile ofensive ale lui Hitler, mai ales cu privire la teritoriul sovietic! Câtă superficialitate!...
Teritoriul pe care Hitler îl cerea Poloniei în 1939 era ultimul din seria de revendicări a lui Hitler. Dacă pretenţia i-ar fi fost satisfăcută, n-ar mai fi existat apoi nici un alt pretext pentru a ataca Germania, şi se pare că acei conspiratori care şi-au dorit din tot sufletul un război mondial ştiau acest lucru. Prilejul nu trebuia aşadar ratat... şi a fost folosit!
Aici mai trebuie precizat un lucru. După ocuparea sa de către Germania şi URSS, Polonia nu mai putea beneficia de nici un statut special, chiar pe un teritoriu limitat. Guvernul polonez este cel care alesese această cale preferând exilul decât o capitulare care i-ar fi dat şansa să mai existe ca naţiune... Acest amănunt istoric este ignorat total de istorici! De asemenea, în privinţa politicii externe promovate de Polonia în ultimele decenii nu se pot spune prea multe lucruri favorabile. Statul polonez era cunoscut ca un stat expansionist, ca o „mare putere” regională preocupată mereu să-şi extindă graniţele şi influenţa în detrimentul vecinilor săi. Doar faptul că dotările armate au evoluat intrând în era mecanizatelor a făcut ca armata poloneză - rămasă la epoca luptei călare! - să piardă categoric în faţa armatei moderne gemane.
Să recapitulăm aşadar momentul declanşării celui de-al doilea război mondial... Hitler atacă Polonia la1 septembrie  1939 şi se trezeşte atacat de aliaţi la 3 septembrie 1939, conflictul extinzându-se de la această dată în întreaga lume. La 5 septembrie 1939, SUA se declară neutre. Acestea sunt faptele. Mai departe, interpretările şi speculaţiile cu privire la cine avea dreptul să atace şi cine nu favorizează de regulă învingătorul. Dacă Hitler ar fi câştigat războiul, în toate şcolile mileniului trei se învăţa faptul că Marea Germanie s-a reîntregit după războiul cu Polonia declanşat în septembrie 1939 şi că agresiunea statelor aliate pornită la 3 septembrie 1939 împotriva Germaniei a fost înfrântă de bravul popor german. Pentru că aliaţii au fost cei care au câştigat războiul, acum învăţăm că atacul Germaniei este de fapt agresiune şi că armatele franco-britanice (la care s-au adăugat apoi cele americane) au salvat omenirea ocupând Germania. Dacă am avea puterea de a ne detaşa de aceste interpretări forţate (în favoarea uneia sau a alteia din părţi) şi dacă ne-am limita să interpretăm doar faptele clare, evidente şi de necontestat, istoria oficială a celui de-al treilea război mondial ar trebui să conţină următoarele concluzii:
“La 1 septembrie 1939, după ce Polonia refuză cedarea către Germania a teritoriilor care i-au fost confiscate acesteia după primul război mondial, armatele lui Adolf Hitler trec frontiera poloneză pentru a obţine pe calea armelor aceste teritorii. Puterile Aliate (în principal Franţa şi Marea Britanie), după ce timp de 6 ani au sprijinit direct sau indirect politica lui Hitler de reîntregire a Germaniei, s-au răsucit brusc cu 180 de grade şi au declarat război Germaniei provocând un conflict cu caracter mondial.” 

- Extras din cartea "Adevărul despre cel de-al doilea război mondial", autor Cornel SABOU