CEI MAI RENUMITI TANCHISTI
09/07/2010 11:59
Kurt Knispel
168 de tancuri inamice distruse
Germanul naturalizat s-a nascut in 1921, in localitatea Salisov din fosta Cehoslovacie.
Stagiul militar il efectueaza in Germania, initial ca infanterist, apoi ca incarcator in Regimentul 29 Panzer, acolo unde invata sa lucreze pe mai toate modelele germane de tancuri. Botezul focului il primeste chiar in Rusia, odata cu lansarea Operatiunii Barbarossa, acolo unde lupta pe mai toate fronturile importante: de la Yarzevo la Stalingrad, si de la Leningrad la Kursk si apoi in Caucaz. Reintors in Germania, in 1943, pentru a primi comanda noilor tancuri Tiger, Knispel este repartizat in Normandia, unde lupta cu succes impotriva fortelor aliate. Avansul Armatei Rosii il trimite, insa, din nou pe frontul de est, de data aceasta in Ungaria, tara in care participa, pratic, la orice lupta importanta, in Kecskemet, Gyula, Mezotur, Torokszentmiklos, Cegled si Neutra.
Knispel a luptat in timpul celui de al doilea Razboi Mondial, in peste 100 de confruntari cu tancurile inamice, pe aproape toate fronturile, reusind de fiecare data sa iasa invingator.
Ca o ironie a sortii, Kurt Knispel a fost ucis in misiune chiar in tara sa natala, la Wostitz, cu putin timp inainte de incheierea razboiului, mai precis la 28 aprilie 1945. In ciuda reputatiei sale si a evidentei superioritati pe campul de lupta, Knispel nu a primit niciodata decoratia Crucea Cavalerilor, medalie de rang inalt acordata celor mai curajosi soldati germani, cu toate ca a fost propus de nu mai putin de patru ori pentru aceasta distinctie.
Michael Wittman
Ofiter de rang inalt in armata germana (Hauptsturmfuhrer), Wittmann s-a remarcat atat pe frontul de vest cat, mai ales, pe cel estic, acolo unde reusea sa scoata din lupta 138 de tancuri inamice, 132 de baterii antitanc si nenumarate vehicule blindate. In fapt, reputatia de invincibilitate pe care si-o crease, parte si a propagandei naziste, nu poate fi egalata decat, poate, de cea a celebrului pilot german din primul Razboi Mondial, Manfred Albrecht Freiherr von Richthofen, cel supranumit Baronul Rosu.
Nascut intr-o familie de fermieri din Bavaria, la 22 aprilie 1914, Wittman s-a simtit atras dintotdeauna de masinile uriase, asa cum el insusi declara intr-un interviu in timpul razboiului. La numai 20 de ani, germanul se inroleaza voluntar in armata, intr-o divizie de infanterie. Cererile sale repetate de a fi mutat la o divizie de tancuri sunt acceptate doi ani mai tarziu, atunci cand Wittmann este repartizat in randul trupelor motorizate SS.
Inceputul razboiului il gaseste pe Michael Wittmann in prima linie, fiind unul dintre primii tanchisti care trecea granita Austriei si, apoi, pe cea a Cehoslovaciei. Urmeaza campania din Uniunea Sovietica, totul culminand cu Batalia de la Kursk ( probabil cea mai mare confruntare din istorie, cu aproape 7000 de tancuri desfasurate pe campul de lupta si peste 2 milioane de infanteristi, sprijiniti de circa 5000 de avioane de lupta). In ciuda infrangerii germanilor, Wittmann iese victorios din toate confruntarile, fiind decorat de 10 ori pentru curajul sau pe campul de lupta. In momentul repartizarii sale pe frontul de vest, germanul distrusese nu mai putin de 88 de tancuri rusesti.
Poate cea mai cunoscuta lupta a lui Michael Wittmann s-a dat, insa, in Franta, in asa-numita Batalie de la Villers-Bocage. Desi atacul german trebuia sa aiba loc in dupa-amiaza zilei de 13 iunie 1944, in ceea ce se vroia o ambuscada asupra Brigazii Blindate 22 a armatei britanice, Wittmann declanseaza ostilitatile de unul singur (unele surse precizeaza ca ar fi fost sprijint de inca doua tancuri Tiger I) asupra intregului convoi aliat.
Data fiind perfecta coordonare pe care o stabilise in timpul confruntarilor din Rusia, cu nelipsitul sau camarad Balthasar Woll, incarcator pe tancul condus de Wittmann, acesta scotea din lupta 11 tancuri britanice si un numar nedefinit de masini blindate si vehicule de transport, fara a suferi nicio avarie. Efectul actiunii sale avea sa fie unul evident, trupele britanice demoralizate fiind infrante in dupa amiaza aceleiasi zile de restul blindatelor germane. Cu toate acestea, participarea sa la cel de al doilea atac de la Villers-Bocage, ramane inca un subiect aprins de discutie, sursele germane sustinand ca Wittmann ar fi distrus inca 20-30 de tancuri inamice, in timp ce sursele aliate neaga orice participare a sa in lupta decisiva din orasul francez.
In fapt, controversele legate de Michael Wittman nu s-au oprit nici dupa moartea sa, survenita la 8 august 1944. Ridicat la rangul de erou national in Germania, tanchistul german era discreditat de serviciile de informatii aliate prin orice mijloace. Chiar si momentul mortii sale, in timpul atacului de St. Aignan de Cramensil ramane inca un mister. Daca pentru germani, tancul lui Wittmann a fost distrus de un atac aerian, aliatii sustin si in prezent ca acesta a cazut sub focul unui tanchist canadian. Singura fotografie a tancului in care si-a pierdut viata comandantul german arata, insa, o masina complet distrusa, ceea ce duce cu gandul, mai degraba, la un puternic proiectil lansat din aer. Cu toate acestea, registrele britanice nu mentioneaza nici un atac al avioanelor de lupta in ziua respectiva.
Ramasitele lui Witmann si ale echipajului sau au fost reinhumate de abia in 1983, in cimitirul La Cambe din Franta, dupa ce zacusera timp de 39 de ani intr-un mormant fara nume.
Otto Carius
O alta legenda a tanchistilor din cel de al doilea Razboi Mondial este tot un german, locotenentul Otto Carius. Cu cele peste 150 de tancuri distruse, Otto este considerat cel de al doilea mare comandant de tancuri din istorie, fiind depasit doar de Kurt Knispel.
Povestea sa este una cel putin neobisnuita, atata vreme cat lui Carius ii fusese respins de doua ori accederea in randul armatei, dupa ce picase de fiecare data examenul medical. Pur si simplu, germanul era prea slab pentru a putea fi considerat apt pentru serviciul militar. Razboiul ii ofera, insa, sansa de a se afirma. Inrolat ca infanterist, Otto Carius trimite superiorilor mai multe cereri prin care solicita sa fie repartizat la o divizie de tancuri, cerere acceptata intr-un final de comandantii sai. Si nimeni nu avea sa regrete, decat poate inamicii sai, pentru ca germanul isi demonstra din plin abilitatile de razboinic inca din 1941, odata cu lansarea Operatiunii Barbarossa.
Peste 150 de tancuri rusesti si aliate aveau sa cada in fata Tiger-ului condus de Otto Carius, in batalii care s-au intins din Estonia, pana la Leningrad, Kursk si apoi pe frontul de vest, in Franta si, intr-un final, in Germania.
Carius este, de altfel, unul dintre putinii germani din elita tanchistilor din cel de al doilea Razboi Mondial, care au supravietuit razboiului. Fostul razboinic isi deschidea, imediat dupa razboi, o farmacie in orasul Herschweiler-Pettersheim, care avea sa se numeasca Tiger. El avea, de altfel, sa scrie si o carte de succes, intitulata „Tigrii in noroi”.
Dmitri Fiodorovich Lavrinenko
Dmitri Fiodorovich Lavrinenko. s-a nascut in octombrie 1914, intr-o modesta familie de tarani din regiunea Krasnodar. Desi aptitudinile sale il recomandau pentru meseria de profesor, cea pe care o exercita intr-un marunt sat rusesc, razboiul avea sa ii ofere un destin la care nimeni nu se astepta.
Desi botezul razboiului il primeste in Basarabia, faptele sale de arme vor fi recunoscute in Uniunea Sovietica abia dupa declansarea atacului Germaniei naziste. Tactica adoptata de Lavrinenko, chiar daca era una atipica, s-a dovedit extrem de agresiva si de eficienta. Ignorand orice pericol, tanchistul rus se arunca in lupta cat mai aproape de blindatele inamice, derutand conducatorii tancurilor germane, neobisnuiti cu astfel de manevre tactice. De altfel, agresivitatea avea sa fie punctul forte al rusului care va ramane neinvins pana la sfarsitul razboiului.
Poate cea mai cunoscuta victorie a lui Lavrinenko a venit in apropierea Moscovei, atunci cand se parea ca nimic nu mai poate opri armata nazista din a ocupa capitala Uniunii Sovietice. Intr-un atac salbatic, Dmitri Fiodorovich Lavrinenko distrugea singur opt tancuri germane cu tot atatea proiectile trase. In luptele de o ferocitate rar intalnita, aproape toti soldatii rusi, aflati sub comanda generalului Ivan Panfilov, cadeau la datorie. Cu toate acestea, germanii nu reusisera sa treaca de rezistenta tanchistilor rusi. Era prima mare infrangere a lui Hitler.
De-a lungul razboiului, Lavrinenko a distrus 52 de tancuri germane, o performanta remarcabila pentru acele vremuri. In 1990, tanchistul rus era decorat post-mortem cu Medalia de Erou al Uniunii Sovietice, distinctie pe care nu o primise, din motive necunoscute, in timpul razboiului.
Dmitri Malahovich Tsirubin
Prin exemplul pe care l-a dat in nenumarate randuri soldatilor aflati in subordinea sa, Dmitri Tsirubin a fost considerat de catre contemporanii sai, drept cel mai bun comandant de tancuri din toata istoria Uniunii Sovietice.
Tsirubin se nastea in mai 1916, in satul Titovka, pe actualul teritoriu al Bielorusiei. Dupa terminarea celor 8 clase primare, acesta se angajeaza ca bibliotecar intr-un mic oras din apropiere. Cariera militara era insa mult prea tentanta pentru tanarul rus, cel care se inrola in 1937 si lupta, ulterior, in Razboiul de Iarna impotriva Finlandei.
La declansarea celui de al doilea Razboi Mondial, Tsirubin era deja ofiter, desi primele confruntari cu tancurile germane nu le va avea decat in 1944. Luptele in care isi va dovedi pe deplin curajul porneau, la acea vreme, din Bielorusia, tara sa natala, si nu se incheiau decat odata cu ocuparea Berlinului. Numarul de tancuri distruse de Dmitri Tsirubin este necunoscut, desi se estimeaza ca acesta ar fi reusit sa scoata din lupta peste 50 de blindate si un numar aproape egal de baterii antitanc. Nu odata s-a intamplat ca din cauza defectiunilor care apareau la tancurile T-34, Tsirubin sa isi paraseasca pozitia de conducator de tanc si sa lupte alaturi de infanteristi pe campul de lupta. In fapt, numarul inamicilor ucisi de acesta este estimat la peste 500.
Dupa razboi, Dmitri Malahovich Tsirubin isi continua cariera militara pana in 1956, an in care era trecut in rezerva cu gradul de locotenent-colonel.